Şcoala Gimnazială „Nicolae Groza”
din comuna Fibiș, județul Timiș, se poate mândri cu o bogată
tradiţie şi cu o îndelungată istorie încă din 1776. De-a lungul
anilor, cadre didactice cu multă experienţă au îndrumat paşii
multor generaţii de elevi. Printre ei s-au remarcat prof. Nicolae
Groza - fost director, Milos Lucretia- profesor de matematică în
comună și apoi la Colegiul Național Bănățean din Timișoara,
Paucec Vasile și Paucec Ana - învățători cu renume în comună și în
împrejurimi.
Activităţile şi rezultatele elevilor noştri, îndrumaţi de cadre
didatice cu o înaltă ţinută etică şi morală, precum şi
numărul de premii obţinute la concursurile şi olimpiadele şcolare
la nivel local și judeţean înscriu şcoala noastră în rândul
unităţilor de învăţământ de prestigiu din mediul rural al
judeţului .
Foști elevi
sunt actualmente dascali ai școlilor din apropiere si chiar din
comună (Laza Mihaela), ingineri (Dan Ilie, Slavita Vasile), contabili
la primaria comunei Mașloc din vecinatate (Iliescu Monica), contabili ai școlii noastre (Zdrobău Alexandra), secretar al primăriei Fibiș
și membru în Consiliul de Administrație al școlii (Mich Adriana).
Fosti elevi din generații mai recente au absolvit sau urmează să fie proaspeți absolvenți ai unor instituții de nivel superior cum ar
fi: Facultatea de Stomatologie (Oprea Daniel), Facultatea Politehnica (Oprea Ovidiu), specializarea Matematică-Informatică (Cristi Câmpean); ASEE- Kunghi Diana; de asemenea, absolvent al Facultății de Actorie și actualmente actor, Bastean
Raul.
Ne
reprezintă cu succes școala în licee de prestigiu din Timișoara
foști elevi: Tibu Alina, premiantă la olimpiadele de limba engleză,
Farcaș Daiana- Liceul Loga, Barariu Andrei, elev eminent al Liceului
Shakespeare din Timisoara, etc. Aceștia confirmă și duc mai departe
buna educație primită în școala noastră.
Specificul
Școlii Gimnaziale „Nicolae Groza” din comuna Fibiș este diferit
față de al altor școli din mediul rural, fiind singura școala din
comună, fără sate aparținătoare, deci toți elevii sunt localnici. În prezent se desfășoară
diverse parteneriate cu alte școli din zonă și județ dar și cu
instituțiile principale din comună: biserica, poliția și alte
persoane sau asociații furnizoare de educație: instructor de dans
popular, instructor de dans de societate, karate, consiliere
psihopedagogică (psih. Gabriela Mărieș).